BUZZ IFF Buzău International
Film Festival

 

Competiţiile BUZZ CEE 2016

25/04/2016

10 documentare și 19 scurtmetraje din 18 țări din Europa Centrală și de Sud-Est vor intra în cursa pentru trofeele RealBUZZ și ShortBUZZ ale primei ediții a Festivalului Internațional de Film Buzău – BUZZ CEE (4 – 8 mai, Buzău).

BUZZ CEE este un festival dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, care și-a propus să promoveze producții de calitate din țările din regiune și să aducă la Buzău filme care ajung rareori pe marile ecrane din România.
Cele 10 filme care vor concura pentru trofeul RealBUZZ au fost alese din peste 400 de documentare înscrise, iar prin intermediul lor vom face o incursiune în cea mai agitată zonă a Europei de-a lungul istoriei. Cu un titlu mai mult decât sugestiv, The Ukrainians (r. Leonid Kanter, Ivan Yasny) ne spune povestea armatei ucrainiene, formată în mare parte din voluntari, din perioada recentului conflict cu Rusia, Hot Men Cold Dictatorships (r. Mária Takács) ne introduce în viața minorităților sexuale din Ungaria comunistă, iar The Children of Peace (r. Emir Kapetanovic) reamintește ororile și prezintă urmările războiului din Bosnia.
Nu lipsesc nici documentarele autohtone din programul BUZZ CEE: Roboțelul de Aur (r. Mihai Dragolea și Radu Mocanu), un film puternic și fermecător despre viața Steluței Duță, multiplă campioană la box, My Film Years (r. Ruxandra Nae), o abordare emoțională a progresului tehnologiei reflectat în viața unui cuplu cu cariere în domeniul imaginii, și Dincolo (r. Răzvan Chirilă), o privire rece şi lucidă în viaţa persoanelor cu handicap dintr-un centru de zi.
Peace and Quiet In The Aquarium (r. Tayfun Belet), Undune (r. Dennis Rätzel, Germania), Neighbours (r. Gabriel Khotivari, Georgia) și The frosty fog creeps over Tungus-river (r. Artur Khimchenko, Rusia) completează competiția de documentar a BUZZ CEE.
Juriul competiției de documentar este format din: Alex Shiriaieff (regizor, producător, reprezentant Baltic 2 Black Sea Docs, Rusia-Suedia), Claudiu Mitcu, regizor și producător român, George Kalomenopoulos (fondator al worksopului DocRoads, regizor și producător, Grecia) și Aurelian Nica, producător român, deținător al unui premiu Emmy pentru Lumea văzută de Ion B. (r. Alexander Nanau).
În eclectica selecție a competiției de scurtmetraj se regăsesc 19 filme care aparțin unor genuri variate și exotice, cum ar fi horror-ul macedonean Singur acasă (r. Trifun Sitnikovski), În ataș (r. Mircea Bobîna), un thriller psihologic din Republica Moldova, SF-ul letonian Idealul (r. Uldis Cipsts) sau filme de dragoste din Bulgaria (Janne și iubirea, r. Vilma Kartalska) și Rusia (G, r. Yulia Travnikova). România este reprezentată în competiția de scurtmetraj de Dispozitiv 0068 (r. Radu Bărbulescu), o comedie neagră camuflată în thriller, care nu face rabat nici la umor, nici la dramă, și De sfeștanie (r. Tudor Botezatu), un film despre dragoste și despre cum un amor bazat pe minciuni sfârșește prin a se împotmoli în ele.
Nici comediile savuroase nu lipsesc din competiția BUZZ CEE, varietatea lor evidențiind diversitatea culturilor din Centrul și Estul Europei: umor turcesc în Unchiul (r. Mehmet Yamak), care pare mai mult haz de necaz, umor nostalgic rusesc în Gorbatov (r. Nikita Ordynskiy) și umor suprarealist din Cehia în Bulele nu mint, în timp ce grecii fac mișto de hoți (Lăcătușul, r. Miltiades Christides), iar Cipru livrează umor clasic și macabru (5 Ways 2 Die, r. Daina Papadaki).

Juriul competiției de scurtmetraj este format din regizoarea și scenarista Iulia Rugină, monteurul Eugen Kelemen, producătorul Dan Burlac și criticul și jurnalistul de film Emanuel Lăzărescu.